Domnul Endre

Are aproape 50 de ani și este din Cluj. Aici locuiește și fratele său mai mare. Dl. Endre își dorește ceea ce nu a reușit să aibă până la această vârstă: familie, mai precis o soție. A fost îndrăgostit de Alina, o tânără clientă a Pro ACT, au avut o relație, chiar au făcut un film în care își prezentau relația de dragoste, dar ca multe alte aspecte din viața sa, nici relația cu Alina nu a durat.

În tinerețe, avea o garsonieră în Cluj, a avut și o relație de iubire stabilă. Le-a pierdut pe amândouă odată cu debutul afecțiunii mintale și tot atunci, au început și provocările. De tânăr, părăsit de iubită, este înscris în sistemul de asistență socială și pentru că îi place să sculpteze în lemn și are talent, Statul s-a gândit că ar fi în interesul suprem al Dlui Endre să fie găzduit într-un CITO (Centru de Ingrijire si Terapie Ocupațională), chiar dacă cel mai apropiat asemenea serviciu se afla la zeci de kilometri distanță de familia sa, în județul Giurgiu. Așa ajunge dl. Endre rupt de familia cei drept săracă din Cluj, în județul Giurgiu, unde rămâne fără niciun contact cu cei dragi ani la rând.

Timpul trece, iar dl. Endre ajunge în serviciile Pro ACT, împovărat de dorul fratelui și al locurilor clujene. Abia vorbește, resemnat față de nereușitele din viața sa, fără perspective, dornic să-și ia medicamentele ca și cum ar fi unica modalitate de a mai rămâne în viață.

Religios din fire, cu o ultimă speranță, își spune of-ul echipei Pro ACT: să revadă fratele și locurile dragi din Cluj. Efortul nu a fost unul mare, dar prima vizită după ani, l-au lăsat fără cuvinte mult timp, iar emoțiile s-au transformat în telefoane date fratelui aproape în fiecare zi. La a doua vizită cu ocazia sărbătorilor de iarnă și după ce a petrecut 4 zile cu ai lui, Dl. Endre, își recapătă forțele de a-și continua drumul spre înainte cu mai mult curaj.

Cu toate acestea, Dl. Endre încă pare prins între două lumi reprezentate de dorința de a aparține familiei de origine acolo la Cluj și cea de a-și croi propriul drum aici unde se află acum, în Mihăilești, Giurgiu. Poate doar lemnul cioplit cu atâta migală redă cu adevărat sentimentele profunde trăite de domnul Endre.