Ion Ionica cel familist

Pe la 4 ani, Ionică își amintește că a fost aruncat din tren.

Atât!

Restul, îl știm din dosarul de la instituția publică: nume inventat, vârstă stabilită în urma unei expertize medico-legale, deci nici ea reală, mama necunoscută, tatăl necunoscut și nicio altă informație despre trecutul său. Așadar, Ion Ionică găsit în ziua de Bobotează își capătă numele după acea ”Sfântă zi” și merge în ”orfelinat”. Apoi, crescând, ajunge în alte instituții de asistență socială pe unde se perindă mai mulți ani la rând, până când ajunge la Novaci, în județul Giurgiu, în serviciile Pro ACT, chiar înainte de a împlini 32 de ani.

Cu un anume neastâmpăr în glas și în comportament, un ușor simț al umorului și multă dorință de a ajuta, Ionică se face remarcat printre colegii săi. Mai mult, curajul său de exprimare și sinceritatea aurocriticilor, îi determină pe doi dintre colegii noștri să-l încreștineze.

Da, Ionică a dorit să fie botezat cu numele Ionică la 32 de ani, iar slujba a avut loc chiar în satul Novaci, urmând taina botezului. Nași i-au fost colega noastră și unul din vecini. Cine credeți că a fost cel mai fericit după acest eveniment?

Cu sufletul curat, Ionică face o faptă bună, cheamă să locuiască la Novaci o mai veche prietenă de instituție, mama a unui băiat de 2 ani care a fost nevoită să iasă din sistemul de protecție și să se descurce singură în Sibiu. Plin de compasiune, a insistat ca tânăra să fie ajutată, chiar a însoțit-o să-și caute loc de muncă în București și acum are grijă de cel mic când mama acestuia este la serviciu.

Pe undeva în adâncul sufletului, Ionică a rămas în acea clipă suspendat, când a fost aruncat din tren, iar acum parcă dorește să prevină ca acest lucru să se întâmple cuiva.

Când este vorba de Ionică, citim dorința de a avea propria familie, iar din când în când dorul de mama și de tata se face simțit.