Geta la ea acasa

Anul 2012, ianuarie, Geta la CRNN Cărpeniș undeva în județul Giurgiu, arăta ca un băiețandru uitat într-un colț, hămesit și cu hainele ponosite, care se înfrupta dintr-un platou cu gogoși calde, de parcă era prima și ultima mâncare pe care o vedea.
Martie 2012, se mută în orașul Mihăilești, într-o casă luminoasă cu alți 5 colegi, o grădină cu legume și cu flori. Dar greul pentru Geta abia acum începe, totul nou: fețele, culorile, camera, perna, pătura, hainele, mirosul, mâncarea, vecinii, colegii… prea multe pentru o persoană firavă și încercată de multiplele discriminări în care până atunci trăise, în înșelătoria și minciuna pe care le auzise neîncetat despre ea însăși: ”Geta ești agitată, hai să-ți schimbi hainele să te calmezi! Geta fii cuminte, nu mai face așa!”.
Geta a reacționat, a continuat să ”facă așa” și chiar mai mult, ca formă de adaptare la noile condiții de viață în comunitate. Au urmat 6 luni zbuciumate, cu țipete și multe zgârieturi pe față ce stăteau drept mărturie în locul cuvintelor care cu greu puteau fi exprimate și de neînțeles de către ceilalți.
Cu timpul, odată cu securizarea spațiului, cu respectarea Getei ca persoană integră, a valorizării ei, un om nou s-a format, permițând să iasă în evidență istețimea, atenția la detalii, vioiciunea, hărnicia, veselia și copilăria până atunci aflate amorțite în interior.
Azi, albastrul din privirea Getei este din ce în ce mai intens, vorba din ce în ce mai clară și dorul de familie stins, căci legătura cu aceasta atât de importantă pentru Geta, s-a restabilit.