Povesti de succes

AURELIA

A venit la noi in tarziul toamei lui 2018 o persoana asemanatoare unui tanar mic de statura, slab, brunet, imbracat saracacios, cu privirea fixa si umerii adusi de parca ar fi carat ceva in spate. Atitudinea era a unui rebel, dar totusi rezervat, parea nesigur, insa determinat sa ”nu mai stea la azil”.

Astfel am cunoscut-o noi pe Aurelia, o tanara abandonata la nastere si crescuta prin institutii ale Statului. Chipul marcat de multele locuri din Bucuresti si din tara in care fusese ”mutata, cazata si protejata”, ii accentua trasaturile reci si ascutite. Umerii sai lipsiti de mangaierile parintesti duceau povara abuzurilor, sprancenele de multe ori rase ca pedeapsa isi pierdusera expresivitatea feminina, devenind amenintatoare.

Aurelia isi invatase bine lectia dura a vietii, fusese maltratata, batuta cu o cruzime de animal, abuzata, infometata, neglijata si mereu alungata dintr-un loc in altul. Cand vorbeai cu ea, parca auzeai un barbat aflat mereu in alerta, ca nu cumva sa i se intample ceva rau si el sa nu fie pregatit. Nimic nu ne mai surprindea la reactiile, dorintele si visurile Aureliei, totul era legat de protectie si frica de a nu se intoarce ”in azile”. ”Vreau sa muncesc munca de barbat!, Eu sunt independenta,  ma descurc singura, nu am nevoie de nimeni!”. Aceste afirmatii erau auzite frecvent in casa in care locuia la Pro ACT si au constituit baza de pornire a dezinstitutionalizarii si a incluziunii sociale a Aureliei.

Inceputul a fost cu negatii, confruntari, neacceptari, neintelegeri, probleme de conexiune si de comunicare, dar pe masura ce cuvintele de incurajare si de suport se auzeau, Aurelia raspundea acestora din ce in ce mai bine si mai pozitiv. Dorinta ei de a fi vazuta ca un om ”normal” a condus-o pe Aurelia spre reusita de a avea incredere in ea si in ceilalti, de a-si gasi un loc de munca si de a se indragosti.

Cu ocazia sarbatorilor de iarna, Aurelia a fost invitata la masa, acasa, la familia unde lucra, ca rasplata si recunoastere a personei bune, harnice si responsabile care s-a dovedit a fi. Acolo l-a intalnit pe Dorin, un barbat matur, de care Aurelia s-a indragostit. Din acel moment Aurelia si Dorin au inceput o frumoasa poveste de dragoste, care in scurt timp s-a transpus in dorinta Aureliei de a iesi din ”sistem” si de a porni pe cont propriu, asa cum de mult isi dorea.

Iata-ne ca la un an si jumatate de la venirea ei la noi, Aurelia a reusit sa se transforme din persoana masculina si razboinica, intr-o tanara femeie dornica de a avea propria viata si de a-i fi respectata valoarea.

Mult succes pe mai departe, draga Aurelia, sa ne intalnim peste vremuri si sa ne povestesti despre viata ta ca persoana independenta si femeie iubitoare, alaturi de noua ta familie!    

PUTEREA UNEI FAMILII

O vorba din batrani spune ca: ”Sangele apa nu se face!” si cine o poate contrazice? Viata ne demonstreaza in fiecare zi ca minunile exista si se infaptuiesc prin intermediul oamenilor si a conjuncturilor create. Va povesteam la un moment dat despre Marian, un client de-al nostru, care a fost luat de la mama lui de mic si a fost crescut de Stat (in diverse institutii de profil), pana cand a ales sa vina la Pro ACT. Marian avea doua visuri mari: sa devina cadru medical si sa-si cunoasca mama. Primul vis a devenit realitate in momentul absolvirii cursurilor de infirmier si a intrarii pe piata libera a muncii, insa, al doilea vis parea irealizabil din pricina dificultatii întampinate de personalul de suport de a lua legatura cu familia lui Marian. Parea ca totul se naruie si treptat resemnarea si-a facut loc in sufletul acestuia, pana in clipa in care a primit un mesaj de la o fata. Nu stia cine este, dar a avut sentimentul că o cunoaste si a contactat-o. Mare i-a fost mirarea cand a aflat ca este sora lui mai mica si ea abandonata la nastere. Ce lucru straniu!, nici macar nu aflase pana la varsta aceea ca are o sora. Curand, speranta a inceput sa ia locul resemnarii si impreună cu sora lui si-au unit fortele in cautarea mamei lor. A trecut mai putin de un an de cand s-au vazut prima data frate cu sora si au reusit sa o gaseasca si sa o contacteze pe mama lor, aceasta fiind stabilita de mai multi ani în strainatate. Mama, repede a venit in tara sa-si imbratiseze amandoi copii, de acum adulti si sa umple golul lasat demult in sufletelor lor. Atat a fost necesar, o îmbratisare de mama, pentru ca Marian sa decida ca a sosit timpul sa fie independent si sa renunte la statutul de ”asistat social”, statut pe care a inceput sa-l simta nepotrivit lui. Cu acest gand semneaza cererea de ”iesire” din sistemul de asistenta sociala si pleaca mai departe pe drumul vietii. O vorba din batrani spune ca: ”Sangele apa nu se face!” si cine o poate contrazice.

Cei trei I sunt de la: Ion, Ionica si Independent

Zi de toamna, Ion si Ionica dis-de-dimineata, cu bagajele facute se pregatesc sa-l cunoasca pe noul lor prieten, Independent. Este pentru prima data cand il vor intalni in realitate! Despre Independent, mai auzisera, dar iata, a sosit clipa sa-l si cunoasca. Incantati de noua perspectiva, au dat mana cu Independent, care a intrat in viata lor direct cu: bagaje, mutare, lista de cumparaturi, curatenie, aranjare camera, aranjare haine in dulap, reguli noi, ingrijorari, program, rigurozitate, buget. Dar si cu: veselie, autonomie, decizia asupra propriei vieti si libertate in actiune. Independent este deocamdata cam tulburator, dar stim ca mai este necesar un timp de adaptare, pana cand acesta va deveni pentru Ion si Ionica, un prieten de nadejde.  Speriati si urmariti de traumele copilariei, al vietii traite din putin, cei doi I, impart un apartament in care fiecare are camera lui, pentru care au dovedit prin munca si sinceritate ca sunt adaptati. Acest prieten, Independent este pentru Ion si Ionica o fereastra, iar timpul va decide cand va fi momentul zborului deplin, carmuit de ei insisi. Pana atunci, Pro ACT le este, ca intotdeauna, suport!

Domnul Braileanu sarbatoreste Pastele intr-o casa ”noua”

Va invitam sa-l cunoasteti pe Nicolae Braileanu, Domnul Braileanu cum ii spunem noi aici, la Pro ACT. Domnul Braileanu a fost clientul nostru din aprilie 2015. A venit la noi din serviciile rezidentiale ale Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului sector 1, Bucuresti. Nascut, crescut in capitala, Domnul Braileanu provine dintr-o familie cu multi frati si surori, mai mari ca el. Parintii nu mai sunt, iar pe cei care i-au mai ramas abia a reusit in ultimii doi ani, sa si-ii apropie. Insistand la telefon si cu vizitele, Domnul Braileanu si-a contactat fratii si surorile mai mari. Acestia cu rostul lor in comunitate, l-au tinut la distanta parca si ei transmitandu-i acelasi mesaj pe care Pro ACT i-l spunea deja de mai multa vreme. ”Domnule Braileanu, aveti un serviciu prin care va castigati proprii bani, aveti prieteni care va sustin, sunteti deranjat cand trebuie sa va supuneti regulilor ce tin de a imparti o locuinta cu alti colegi ”din sistem”, nu va place sa fiti ”supravegheat”, argumentati de fiecare data ca nu vi se mai potriveste sa ”dati socoteala” si ca dvs. stiti cel mai bine ce este bun pentru dvs. Da, aveti intru totul dreptate, decideți ce vi se potriveste și actionati, noi va sustinem!”. Nici traiul la Pro ACT nu a fost unul usor, indiferent cat de mult ne doream noi sa-i fie bine, el gasea mereu motive de a se plange. Nimic nu-i era pe plac, era in permanenta nemulțumit. Mereu reclamand ceva, ne-am gandit sa ii indreptam privirea catre ce era evident ca se va intampla cu putin curaj: independenta si autonomie. Domnul Braileanu era mai mult decat pregatit sa fie independent, isi dorea acest lucru, dar nu-l verbaliza, probabil nici nu-si dadea seama cat de mult isi dorea acest lucru. Si cum spune proverbul ”Nu aduce anul, ce aduce ceasul!”, iata ca a sosit clipa mutarii Domnului Braileanu in casa noua. Pasul a fost unul mare si s-a intamplat atat de rapid, ca in ultimele zile de sedere la Pro ACT, Domnul Braileanu devenise nerabdator. Si-a cautat singur, asa cum a fost sfatuit de noi, o casa cu chirie si…a gasit chiar in mijlocul Bucurestiului o camera numai a lui, cu o bucatatrie si o baie, pe care le mai imparte si cu alti doi tineri din comunitate. Insa pentru Domnul Braileanu nu a fost suficient, asa ca a pasit si mai departe – a facut cerere sa iasa din sistemul de protectie sociala. Cererea a fost aprobata si imediat schimbarea s-a infaptuit. Inainte de sarbatoarea Pastelui, Domnul Braileanu si-a mutat ”cuibul” acolo unde merita, in mijlocul comunitatii, unde, de acum, va fi independent si va decide dupa pofta inimii care-i va fi drumul. Pentru noi, clientul Nicolae Braileanu este un exemplu de reusita, care ne incurajeaza sa ne pastram stoici cand pregatim si sustinem persoanele cu dizabilitati intelectuale (clientii nostri) sa locuiasca normal, in societate.

Martisorul pe care Simona il va purta de acum inainte este Independenta!

Ea este Simona, prima clienta a Pro ACT care dupa aproape 5 ani petrecuti in serviciile noastre de incluziune sociala in care a suportul este continuu, se muta singura, intr-o casa numai a ei.

Totul a inceput in mai 2012, intr-o cabina de proba a unui magazin in care Simona, proaspat plecata din institutie unde traise cel mai mult si venita la Pro ACT, mergea pentru prima data la cumparaturi (de haine) – ”Poti sa cumperi rochia asta, dar eu nu am sa o port in veci!”. Asa era Simona la inceput, refuza totul, nu avea dorinte sa nu mai vorbim de visuri. O priveai si nu-i dadeai prea mari sanse de reusita pe vreun plan, semana cu…o cauza pierduta. Insa, cu foarte multa munca, rabdare si tenacitate din partea echipei, Simona a inceput sa aiba incredere in ea. Pe parcurs, Simona se imprieteneste cu persoana sa de suport Mari, de care se ataseaza.

De la acest moment, povestea se scrie altfel; o plimbare azi in apropierea casei, maine una mai lunga, poimainie vizita in Bucuresti, insotita, apoi singura. Simona invata sa faca curat si prajituri delicioase pentu care primeste comenzi, curand angajandu-se la o fabrica de lipii.

Drumul Simonei se indreapta lin catre o viata fireasca in comunitate si cu increderea in sine din ce in ce mai puternica, isi cumpara mobila, cercei de aur, haine noi, printre care ce credeti, multe fuste, bluze si rochii elegante. Anul 2015 aduce Simonei prima intalnire cu Marea Neagra, primul concediu platit integral din banii munciti de ea insasi si o invitatie la Parlamentul European sa povesteasca despre noua ei viata si sa sustina dreptul persoanelor cu dizabilitati de a trai in comunitate. A fost un succes!

Bunatatea, harnicia, inocenta si sarguinta Simonei, de care s-a abuzat ani la rand in institutie, au ajuns sa fie in sfarsit rasplatite. Ca o Cenusareasa care a muncit mult si dezinteresat, Simona se muta acum de Martisor 2017, intr-o casa numai a ei, unde o sa locuiasca fericita si independenta, asa cum merita

Tudor, Tudor, Tudorel!

Daca doriti un exemplu de optimism, sarm, carisma, va invitam sa-l cunoasteti pe Tudor. Prietenos din fire, foarte comunicativ, muncitor si sociabil, Tudor ascunde multe temeri firesti pentru un adult care si-a petrecut o buna parte din viata dupa gratiile institutiilor si departe de bunatatea sufletului. Puterea fizica si forta interioara au facut pact sa nu-l paraseasca pe Tudor nicicum si ii stau alaturi in momentele in care acesta da semne de ezitare. Impachetam totul intr-un zambet mare si multa veselie, adaugam putin nonconformism si completam versurile care-l compun pe Tudor cu o privire fixa si agera, avand o replica mereu la indemana pentru orice i s-ar spune. Desi suntem in preajma lui de ceva vreme, Tudor este inca oscilant in dorintele sale, presupunem ca mai are nevoie de timp sa vindece ranile mai vechi: respins de mai multe ori de mama, intr-un mod parca prea brutal si nefiresc. Anul acesta a mers la Parlamentul European, unde a fost invitat sa vorbeasca despre ce inseamna sa locuiesti ca oricine altcineva in comunitate, chiar daca esti considerat a fi o persoana vulnerabila si cat de benefica este atitudinea pozitiva pe care trebuie sa o ai fata de semeni. De la Tudor invatam asta in fiecare zi, dar mai mult, invatam cum sa ”captivezi” prin prezenta si zambet persoana cu care stai de vorba. Noi credem ca optimismul si carisma sunt daruri pe care Tudor le face lumii din preaplinul sau.

Domnul Orban Endre

Are aproape 50 de ani si este din Cluj. Aici locuieste si fratele sau mai mare. Dl. Endre isi dorește ceea ce nu a reusit sa aiba pana la aceasta varsta: familie, mai precis o sotie. A fost indragostit de Alina, o tanara clienta a Pro ACT, au avut o relatie, chiar au facut un film in care isi prezentau relatia de dragoste, dar ca multe alte aspecte din viata sa, nici aceasta nu a durat. In tinerete, avea o garsoniera in Cluj, a avut si o relație de iubire stabila. Le-a pierdut pe amandoua odata cu debutul afectiunii mintale si tot atunci, au inceput si provocarile. De tanar, parasit de iubita, este inscris in sistemul de asistenta sociala si pentru ca ii place sa sculpteze in lemn si are talent, Statul s-a gandit ca ar fi in interesul suprem al Dlui Endre sa fie gazduit intr-un CITO (Centru de Ingrijire si Terapie Ocupationala), chiar daca cel mai apropiat asemenea serviciu se afla la zeci de kilometri distanta de familia sa, in judetul Giurgiu. Asa ajunge dl. Endre rupt de familia ce-i drept saraca din Cluj, in judetul Giurgiu, unde ramane fara niciun contact cu cei dragi ani la rand. Timpul trece, iar dl. Endre ajunge in serviciile Pro ACT, impovarat de dorul fratelui si al locurilor clujene. Abia vorbeste, resemnat fata de nereusitele din viata sa, fara perspective, dornic sa-si ia medicamentele ca si cum ar fi unica modalitate de a mai ramane in viata. Religios din fire, cu o ultima speranta, isi spune of-ul echipei Pro ACT: sa revada fratele si locurile dragi din Cluj. Efortul nu a fost unul mare, dar prima vizita dupa ani, l-au lasat fara cuvinte mult timp, iar emotiile s-au transformat in telefoane date fratelui aproape in fiecare zi. La a doua vizita cu ocazia sarbatorilor de iarna si dupa ce a petrecut 4 zile cu ai lui, Dl. Endre, isi recapata fortele de a-si continua drumul spre inainte cu mai mult curaj. Cu toate acestea, Dl. Endre inca pare prins intre doua lumi reprezentate de dorinta de a apartine familiei de origine acolo la Cluj si cea de a-si croi propriul drum aici unde se afla acum, in Mihailesti, Giurgiu. Poate doar lemnul cioplit cu atata migala reda cu adevarat sentimentele profunde traite de domnul Endre.

Florin, artistul interior

O floare ici, un detaliu colo, o ultima tusa la pictura murala facuta acum cateva zile in camera de zi si incheiata dupa multe reveniri si modificari inspirate de moment si de stare. Un ghiveci cu o planta inflorita parca uitat intr-un colt de curte, deloc intamplator se afla acolo. El este unul dintre elementele decorative care alcatuiesc planul lui Florin de infrumusetare a ambientului. Bucataria invadata de farfurii mari si mici, rotunde, adanci, pe care mancarea gatita cu pasiune de Florin danseaza in culori si gusturi atent potrivite de acesta. O frunzulita de menta, cateva felii de lamaie si sucul de la multe portocale, se amesteca intr-un vas, iar licoarea obtinuta se serveste dintr-un pahar generos ale carui margini sunt presarate cu zahar si scortisoara. Astfel am fost rasfatati sa bem limonada à la Florin. In pofida vicisitudinilor vietii, abandonat la nastere, crescut prin centre de plasament, abuzat, imbolnavit incurabil, Florin a invatat sa lupte, sa caute radacinile care sa-l sustina in viata. Dupa 27 de ani, afla ca are 3 frati si o sora, toti vitregi. Nu a ezitat, a mers imediat sa-i cunoasca si sa-i imbratiseze. In camera sa, pe un colt de birou se afla un jurnal, in care Florin se adreseaza lumii in cuvinte stinghere care dezvaluie o particica a sufletului obosit de atatea medicamente, medici si spitale. Stie ca momentul in care se va uita de sus la toate cele realizate aici nu este departe. Varsta frageda cu spiritul batran, acesta este Florin, artist in interior!

Marian

Povestea lui Marian este simpla cu elementele clasice ale povestii copilului abandonat la nastere, preluat de sistemul public de protectie sociala si plimbat odata cu inaintarea sa in varsta din institutie in institutie. A venit la Pro ACT in 2015, cu gandul ca el vrea sa iasa din sistem. Intre timp, si-a dat seama ca nu este pregatit si s-a pus pe invatat. A invatat sa gateasca si a descoperit ca-i place. A dorit sa devina infirmier, a facut cursurile pe care le-a absolvit cu nota 9. A dorit sa invete limba engleza si s-a apucat sa caute cursuri gratuite. S-a gandit ca i-ar placea sa aiba sursa proprie de venit si a rugat sa fie sprijinit in gasirea unui job. Desigur, fiind o persoana serioasa si implicata atunci cand isi propune, a ajuns casier la Mega Image. Vara trecuta Marian primeste un semn pe Facebook de la o fata si povestea vieții lui ia o turnura neasteptata. Dupa ce i-a acceptat cererea de prietenie, Marian a vazut ca pe fata o cheama ca pe el. S-a uitat la fotografiile de profil si a constatat ca seamana foarte mult cu el. Cu fiecare ”cercetare”, speranta de a-si gasi o ruda apropiata, incoltea rapid in sufletul lui Marian. A contactat-o si a aflat rapid povestea ei, avand aceelasi elemente ca si povestea lui. Era clar, aceasta fata, era sora lui! Prima intalnire…amutire…nu a fost nevoie de niciun cuvant, au vorbit sufletele prin privirile care li s-au intalnit. A fost suficient, s-au recunoscut, desi nu s-au vazut niciodata pana atunci. Asadar, dupa 19 ani, cei doi frati, amandoi cu aceeasi soarta, de a fi abanadonati de mama la nastere la un an diferenta intre ei, au fost crescuti in doua sisteme diferite de asistenta sociala, s-au intalnit. Marian si sora sa sarbatoresc inca momentul acela cu fiecare revedere si convorbire telefonica pe care le au. Universul a conlucrat si aripile s-au deschis!

Ioana sau povestea ratustei cea urate

A fost odata ca niciodata o tanara mereu intristata si parca nimic nu o multumea…asa poate incepe povestea Ioanei. Lipsa familiei, departarea de cei cunoscuti, singuratatea, ignoranta celorlalti, mediul din institutie, au lasat urme adanci pe chipul tinerei. Imaginati-va o tanara introvertita, apatica, morocanoasa, fara sa fie interesata de ceva anume, care brusc se trezeste in centrul atentiei, intrebata de dorintele sale, de visurile pe care le are…reactia a fost pe masura uimirii sale: ”Vreau sa-mi revad familia! Nu mai stiu nimic de ea de ani de zile.”

Iata cum in primavara 2014, Ioana se afla in tren, cu inima napadita de emotii si glasul subtiat de setea de familie, este in drum spre a-si revedea mama, tatal si fratele pe care i-a lasat acum 14 ani in Cluj. Descrierea redevederii este demna de o emisiune televizata, iar impactul pe care l-a avut asupra tuturor, dar mai ales asupra Ioanei este de netagaduit.

Reintoarsa din vizita de la familie, Ioana isi continua indeplinirea listei lungi de dorinte pe care deja o pregatise in taina – mersul la dentist. Zis si facut!

In poza de mai sus vedeti o Ioana care dupa multe vizite la stomatologie, ajunsese sa le efectueze singura venind din orasul Mihailesti la Bucuresti, adica de la mai bine de 16 kilometri si schimband 3 mijloace de transport. Treptat, urmele tristetii au inceput sa se stearga si sa lase loc lebedei cele frumoase, a stralucirii interioare si a descoperirii unor talente ascunse precum crosetatul, impletitul sau pasiunea pentru lectura.

Aurel Simion zis si Mamaela

Nu demult, vi-l prezentam pe Aurel, unul dintre tinerii care ne-au accesat serviciile in anul 2014. Povestea lui suna cam asa: parasit in spital imediat dupa ce s-a nascut, de catre familia prea saraca sa poata avea grija de el, a fost de multe ori transferat dintr-un centru in altul al serviciilor publice sociale, pana cand familia nu a mai putut tine pasul si i-a pierdut urma. Venit la Pro ACT, dupa 17 ani de cand nu s-au mai vazut, chiar de ziua lui primeste cadoul surpriza, urmare a eforturilor echipei: vizita mamei si a familiei extinse. Din acel moment, nimic nu a mai fost la fel pentru Mamaela.

Urmatorii doi ani au insemnat pentru Aurel, vizite de sarbatori si reuniuni repetate cu familia si mai ales cu nepoteii sai dragi, gasirea unui loc de munca stabil, dar si provocarea medicala: descoperirea deficientei acute de auz si necesitatea procurarii unei proteze auditive.

Acum, Mamaela, cu increderea de sine redata de auzul vocii proprii si a celorlalti, raspunde glasului familiei, care il cheama si ii da curajul sa atinga acel al noualea cer. Aurel este pe punctul de a iesi din sistemul de asistenta sociala si de a se integra complet in familie si in societate. Aurel este aproape de…succes!

Neinfricata Gabriela

Gabriela, o fata greu incercata de viata si de sistem, nu s-a lasat prada emoțiilor, a continuat sa spere ca va reusi. Cand a venit la noi, in 2012, la 20 si un pic de ani, arata mai degraba a Gabriel, cu privirea tintuita in ochii tai si mereu ”in garda” ca nu cumva ”sa o pateasca”. Nu din vina ei, asa era ea obișnuita, asa o invatase viata pana atunci. Incercarile de a zambi, sfarseau printr-o grimasa care dezvaluia dantura amenintator de completa si alba. Nici nu intelegeai ce vorbeste, pentru ca se precipita si din dorinta de a nu atrage prea mult atentia asupra sa, cuvintele se ingramadeau, iar furia Gabrielei crestea ca erau neintelese. Multe episoade de furie manifestata mai mult sau putin prin gesturi, au urmat si noi am incercat sa le ”traducem” pe fiecare in parte. De fiecare data rezultatul era acelasi, Gabi era de neoprit – nu dadea socoteala nimanui, nu dorea sa depinda de nimeni, isi dorea independenta si striga cu toata fiinta ei, sa fie lasata sa traiasca, asa cum ii place. S-a indragostit, a suferit, i-a trecut, apoi, iar s-a indragostit, a suferit si i-a trecut. Gabi a experimentat in 2 ani, cat pentru altii in 10 ani, fara teama de esec, cu mult curaj si dezinvoltura, aprope nemilos de real, pana cand, s-a decis: ”Vreau sa ies din sistem!”. Si atunci, toate rapoartele de evaluare, prin care se atragea atentia ca inca nu este pregatita pentru acest pas, nu au mai avut sens. Gabi era clara pentru ultima data pentru noi si pentru sistem, ca doreste o noua viata si a iesit!

Astazi, Gabriela impreuna cu sotul ei, locuiesc intr-o localitate din județul Ialomita, lucreaza amandoi in Bucuresti, iar viata merge mai departe, Gabriela fiind din ce in ce mai aproape de…succes.

Nicu Stan sau o personalitate aparte

Ganduri, discutii, da-nu, sus-jos, ba da-ba nu, dreapta-stanga, decizii-indecizii, siguranta-insecuritate, certitudini-incertitudini, hohote de ras – hohote de plans, vorbe dulci- vorbe urate, justitiar, altruism-orgoliu, dinamic-static, acesta este Nicu Stan. Lipsa parintilor, dezradacinarea de familia maternala unde a stat pana la 14 ani si libertatea din serviciile la Pro ACT inteleasa gresit la acel moment, i-au marcat viata si comportamentul. Desi a fost greu pentru toti, zbuciumul lui Nicu dar si achizitiile castigate in ultimii 2 ani, au condus la decizia sa radicala de a IESI din sistemul de asistenta sociala si de a INTRA in lume. A facut aceasta in stilul propriu, fara pregatire suficienta, cu multe cuvinte si gesturi, in plina razvratire personala, sufocat de ”reguli” si de necunoasterea proprie. Inconjurat inca de nedumeririle sale, acum Nicu a devenit constiincios si responsabil cu viata sa, locuieste cu chirie, merge la serviciu si se intretine singur financiar. Cu suport moral si material din partea noastra, Nicu asteapta cu nerabdare actele de la autoritatile publice care sa-i confirme ca este exact unde isi doreste, iesit oficial din sistem si mai aproape de…succes.

Simona cea viteaza

”Poti sa-mi cumperi rochia asta, dar eu nu am sa o port in veci!”…asa a inceput epopeea Simonei!

La inceput refuza totul si orice, nu avea dorinte sa nu mai vorbim de visuri. O priveai pe Simona si nu-i dadeai mari sanse de reusita pe vreun plan, semana cu… o cauza pierduta. S-a investit foarte multa munca, rabdare si a fost necesara multa tenacitate din partea Pro ACT pentru ca Simona sa inceapa sa aiba incredere in ea. Pe parcurs, in viata ei a reusit sa patrunda timid la inceput, persoana de suport, Mari, de care s-a atasat foarte mult si asa, povestea a inceput sa se scrie cu alte cuvinte.

O plimbare azi in apropierea casei, maine una mai lunga, poimainie vizita in Bucuresti, insotita, apoi singura. A invatat sa faca curat si prajituri delicioase pentu care primea comenzi, apoi s-a angajat la o fabrica de lipii.

Momentul anagajarii ne duce povestea mai departe spre viata independenta pe care Simona dovedeste zi de zi ca o poate sustine. Si-a cumparat dulap, cercei de aur, haine noi, printre care ce credeti, multe fuste, bluze si rochii elegante. Mai mult, anul acesta a mers pentru prima data la mare, in primul ei concediu de odihna. Si l-a platit singura, din banii munciti de ea insasi. A zburat cu avionul spre Bruxelles, unde a fost invitata la Parlmentul European sa povesteasca despre ea si viata ei. Acestea sunt fapte care graiesc de la sine. Azi, Simona are zambet, dorinte, visuri si mai mult…are CURAJ!

Geta la ea acasa

Anul 2012, ianuarie, Geta la CRNN Carpenis undeva in județul Giurgiu, arata ca un baietandru uitat intr-un colt, hamesit si cu hainele ponosite, care se infrupta dintr-un platou cu gogosi calde, de parca era prima si ultima mancare pe care o vedea.

Martie 2012, se muta in orasul Mihailesti, intr-o casa luminoasa cu alti 5 colegi, o gradina cu legume si cu flori. Dar greul pentru Geta abia acum incepe, totul nou: fetele, culorile, camera, perna, patura, hainele, mirosul, mancarea, vecinii, colegii… prea multe pentru o persoana firava si incercata de multiplele discriminari in care pana atunci traise, in inselatoria si minciuna pe care le auzise neincetat despre ea insasi: ”Geta esti agitata, hai sa-ti schimbi hainele sa te calmezi! Geta fii cuminte, nu mai face asa!”.

Geta a reactionat, a continuat sa ”faca asa” si chiar mai mult, ca forma de adaptare la noile conditii de viata in comunitate. Au urmat 6 luni zbuciumate, cu tipete si multe zgarieturi pe fata ce stateau drept marturie in locul cuvintelor care cu greu puteau fi exprimate si de neinteles de catre ceilalti. Cu timpul, odata cu securizarea spatiului, cu respectarea Getei ca persoana integra, a valorizarii ei, un om nou s-a format, permitand sa iasa in evidenta istetimea, atentia la detalii, vioiciunea, harnicia, veselia si copilaria pana atunci aflate amortite in interior. Azi, albastrul din privirea Getei este din ce in ce mai intens, vorba din ce in ce mai clara si dorul de familie stins, caci legatura cu aceasta atat de importanta pentru Geta, s-a restabilit.

Aurel si familia

Povestea lui Aurel incepe odata cu multitudinea de transferuri de la o institutie publica la alta, pana cand familia nu a mai putut tine pasul si i-a pierdut urma. Astfel ca, dupa 17 ani, Aurel, noul locatar al Casei Mihail, vorbeste echipei despre mama, sora si dorul lui apasator de familie, suficient pentru asistentul social sa incerce o reconectare cu aceasta…vis implinit, pe 20 septembrie 2014, chiar de ziua sa de nastere, Aurel primeste drept cadou o vizita surpriza nu numai din partea mamei ci si a sorei si nepoteilor sai. Chiar daca viata a facut ca pentu Aurel drumul sa fie uneori anevoios, acesta da mereu dovada de rabdare si intelegere, parca aceptandu-si soarta in tacere. Muncitor si vesel, desi poate obosit, el daruieste in fiecare zi zambete si voie buna celor cu care interactioneza.

De aici povestea este simpla, Aurel merge in vizita ori de cate ori i se face dor de bratele deschise ale mamei si are speranta ca in curand povestea va avea un final fericit, acela de a ramane pentru totdeauna cu ai sai.

Ion Ionica cel familist

Pe la 4 ani, Ionica isi aminteste ca a fost aruncat din tren. Atat!

Restul, il stim din dosarul de la institutia publica: nume inventat, varsta stabilita in urma unei expertize medico-legale, deci nici ea reala, mama necunoscuta, tatal necunoscut si nicio alta informatie despre trecutul sau. Asadar, Ion Ionica gasit in ziua de Boboteaza isi capata numele dupa acea ”Sfanta zi” si merge in ”orfelinat”. Apoi, crescand, ajunge in alte institutii de asistenta sociala pe unde se perinda mai multi ani la rand, pana cand ajunge la Novaci, in judetul Giurgiu, in serviciile Pro ACT, chiar inainte de a implini 32 de ani. Cu un anume neastampar in glas si in comportament, un usor simt al umorului si multa dorinta de a ajuta, Ionica se face remarcat printre colegii sai. Mai mult, curajul sau de exprimare si sinceritatea aurocriticilor, ii determina pe doi dintre colegii nostri sa-l increstineze. Da, Ionica a dorit sa fie botezat cu numele Ionica la 32 de ani, iar slujba a avut loc chiar in satul Novaci, urmand taina botezului. Nasi i-au fost colega noastra si unul din vecini. Cine credeti ca a fost cel mai fericit dupa acest eveniment? Cu sufletul curat, Ionica face o fapta buna, cheama sa locuiasca la Novaci o mai veche prietena de institutie, mama a unui baiat de 2 ani care a fost nevoita sa iasa din sistemul de protectie si sa se descurce singura in Sibiu. Plin de compasiune, a insistat ca tanara sa fie ajutata, chiar a insotit-o sa-si caute loc de munca in Bucuresti si acum are grija de cel mic cand mama acestuia este la serviciu. Pe undeva in adancul sufletului, Ionica a ramas in acea clipa suspendat, cand a fost aruncat din tren, iar acum parca doreste sa previna ca acest lucru sa se intample cuiva. Cand este vorba de Ionica, citim dorinta de a avea propria familie, iar din cand in cand dorul de mama si de tata se face simtit.

Florin, intre trecut si viitor

Florin, acum intr-o alta etapa a vietii, se afla intre doua nume Iliescu, dat de cei din institutie atunci cand l-au gasit si Surdoaia, numele sau real. Copil fugit de la scoala ajutatoare din Bucuresti la 10 ani, Florin este gasit in padurea din comuna Gradinari, judetul Giurgiu, declarat disparut de familie din primul moment si totusi neidentificat de politie, ajunge sa primeasca un nume fictiv (Iliescu) si sa-si petreaca intreaga copilarie fiind plimbat din institutie publica in institutie publica. Ajunge in serviciile Pro ACT la 34 de ani, in toamna anului 2014, cand incurajat fiind de psihologul de aici, incepe sa relateze din amintirile pe care le avea cu familia sa. Dupa mai multe discutii purtate cu el, echipa Pro ACT decide sa contacteze Politia Romana – Serviciul Urmariri si firul povestii continua…se ajunge la testarea ADN, pentru ca dupa ce ”posibila” familie a fost contactata si s-au confirmat toate detaliile relatate de Florin, in ultima instanta rezultatul testarii ADN a hotarat inevitabilul: Florin era una si aceeasi persoana cu Florin Surdoaia, dat disparut in 1990, in urma cu 24 de ani de familia disperata care il pierduse. Revederea a fost una incarcata si plina de emotie, care a lasat fara cuvinte pe toti cei prezenti. Din acest moment povestea continua altfel…mai frumos! Acum, la mai bine de un an de la revedere, Florin vorbeste despre familia sa, pe care o viziteaza frecvent si odata cu recapatarea identitatii demult ratacita, Florin se simte din nou valoros.